Cicăleala dăunează relației

„Ai cumpărat ce ți-am zis? Nu ai plecat încă? Vrei să chem forțele speciale să te ridici? Până te duci tu se face mâine!”. Sună cunoscut? Citește atunci cu atenție ce urmează.

cicaleala dauneaza relatiei

Simți că vorbești degeaba? Parcă trec cuvintele pe lângă el? Sau uită de la mână pân’ la gură, pur și simplu simți că nu au nici o valoare cuvintele tale. Soluția ta pentru asta este să îi spui din 2 în 2 minute ce are de făcut, să îl suni pentru a te asigura că nu a uitat să facă ceva. Dar te-ai gândit că în felul acesta devii cicălitoare, iar bărbații urăsc printre orice altceva cicăleala?

Ce-ai spune dacă ai aborda un pic altfel problema? Să vorbești calm cu el despre această problemă, să îl faci să înțeleagă că nici ție nu îți place deloc să îi repeți din 2 în 2 minute ce are de făcut, dar că acele lucruri sunt foarte importante, atât pentru tine cât și pentru familie.

Apoi, mai gândește un pic și pozitiv. Poate că are ceva de făcut atunci, nu este obligatoriu cum îi spui, să sară să facă acel lucru. Este și el om, are o minte proprie și nu este obligat să facă ca un roboțel imediat ce îi „ordoni” tu. Nu înseamnă că a uitat, pur și simplu face lucrurile așa cum și le prioritizează el. Mai ales că este vorba de orgoliul personal, să nu facă imediat, să aibă măcar pentru el impresia că el decide ce și când face.

Și încă ceva: încetează să îl mai suni la muncă doar să îi aduci aminte să ia apă și pâine la întoarcere. Sigur colegii vor râde de el pe subiectul ăsta și nu este atât de plăcut pentru el ca bărbat și îl întrerupi de la muncă, lucru care nu îl va încanta foarte mult pe șeful lui.

Dacă ai dubii despre ceva, încearcă să discuți sincer. O singură discuție de genul ăsta va avea mai multe rezulate decât dacă reiei subiectul de mai multe ori. Vei risca să vorbești singură și rezultatele nu vor fi nici pe departe cele dorite.

În plus, nu încerca să îi impui ritmul tău. Acceptă-l așa cum e, nu încerca să îl transformi în altcineva. Va rezolva problemele așa cum poate mai bine, cum este obișnuit. Într-o relație, membrii trebuie să se accepte cu bune și cu rele, iar încercarea continuă de a-l schimba îl obosește și îl agasează.

Categorii Relatii

Lasă un comentariu